duminică, 20 martie 2011

Razboiul Libanez continua !


20.03.2011 - Un comunicat al armatei libiene precizează că "atacul perfid" de sâmbătă al coaliţiei internaţionale a vizat instalaţii din Tripoli, Misrata, Benghazi, Zuwara şi Sirte.

"În agresiune au murit 48 de martiri, majoritatea femei, copii şi bătrâni", susţine comunicatul. "Acest atac sălbatic a afectat multe instituţii educaţionale, medicale şi civile. A terorizat copiii şi femeiele care locuiesc în apropierea locurilor vizate de acest atac barbar", mai spune comunicatul libian.


-Armata britanică a lansat în Libia rachete Stormshadow de la bordul mai multor avioane Tornado GR4, care au decolat direct de la baza aeriană Marham, din estul Angliei, fiind misiunea de bombardare efectuată la cea mai lungă distanţă de la conflictul pentru insulele Malvine-Falkland, relatează BBC.

Un purtător de cuvânt al armatei britanice a precizat că avioanele britanice au zburat 4.828 de kilometri - de la baza RAF Marham şi înapoi. Operaţiunea de bombardare a fost susţinută de aeronave de realimentare VC10 şi Tristar, precum şi de un aparat de recunoaştere E3D Sentry and Sentinel.
Purtătorul de cuvânt a spus că forţele aeriene britanice "au participat la un atac coordonat împotriva sistemlelor de apărare antiaeriană libiene".
În ceea ce priveşte rachetele de croazieră Tomahawk Land Attack Missiles (TLAM), acestea au fost lansate de la bordul unui submarin clasa Trafalgar.Pe de altă parte, tiruri de armament greu antiaerian, urmate de explozii, tiruri de artilerie şi trasoare,se puteau auzi, duminică noapte, în capitala libiană Tripoli, transmite CNN.



-Foarte probabil, forţele loiale colonelului Gaddafi au recurs la apărarea antiaeriană pentru a trage în avioanele coaliţiei internaţionale care urmăresc să aplice rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate.
Pe de altă parte, la Benghazi se pare că rebelii au recâştigat controlul oraşului. Rebelii spun că drumurile către est sunt pline de maşini cu oameni care se refugiază.

-"Un inamic a atacat statul la 19 martie cu rachete. Inamicii au ucis 48 de martiri şi au rănit mai mult de 150. Majoritatea atacurilor au vizat zone publice, spitale şi şcoli, speriind copiii şi femeile", a spus armata libiană.

MArtor ocular marturie :




Gaddafi anunta : "Veţi aduce Iadul. Vom lupta cu voi. Nu vă vom permite să cuceriţi acest teritoriu. Suntem victime în acest moment. Dar victimele întotdeaua reuşesc să câştige", este mesajul transmis duminică de liderul libian Muammar Gaddafi aliaţilor occidentali care au atact sâmbătă Libia.


20.03.2011 DIMINEATA
-Gadaffi a capturat o nava comerciala Remorcherul italian Asso 22, aparţinând Societăţii Augusta Off Shore. La bordul navei capturate în portul Tripoli se află 11 oameni, dintre care opt italieni, doi indieni şi un ucrainean.

Pro-Gadhafi - au bombardat orasul Mistrata utilizand tancuri ,artilerie grea si rachete.Un martor ocular din Misrata a declarat că tancurile guvernului au intrat în centrul oraşului şi a vorbit despre un "masacru".

El a spus că 40 de civili au fost răniţi şi cel puţin 10 ucişi.

Clădiri civile ar fi fost atacate





- Fortele aliate stopeaza inaintarea lui Gadaffi , rebelii stau pe tancurile libiene.




20.03.2011 DUPAMIAZA :Gaddafi înarmează civilii. Guvernul libian va distribui arme unui număr de peste un milion de bărbaţi şi femei, în următoarele ore, a anunţat agenţia de stat libiană, citată de NewsIn.
"Femeile, bărbaţii şi chiar copiii sunt pregătiţi să lupte astăzi. Vom fi victorioşi, iar voi veţi fi înfrânţi. Acesta este un moment măreţ pentru noi. Este cel mai important moment pentru noi. Tot poporul este alături de mine.
20.03.2011 SEARA



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu